Ştiri

ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI la achiziția de servicii de instruire și mentorat

Până la data de 14.10.2024, au fost primite 10 întrebări cu referire la achiziția de Servicii de instruire (Lot 1) și mentorat (Lot 2) pentru tineri antreprenori din regiunea de nord a Republicii Moldova” în cadrul proiectului “Abilitarea Tinerilor Antreprenori din Republica Moldova”, Nr. de referință NDICI-GEO-NEAR/2022/438-554.

Întrebare 1: În oferta financiară din Termenii de referința, secțiunea IV. Prezentarea ofertei (pag.6), linia din tabel 1.2. Consumabile pentru 60 participanți și materiale pentru  training este menționat un număr 60 de participanți, în restul materialelor este indicat 30. Care este numărul de beneficiari?

Răspuns: În secțiunea II. Obiectul achiziției, sub-punctul 2.1. Servicii de instruire – LOT 1, în paragraful Sarcini-cheie, alineatul 3 este menționat numărul corect de participanți: Realizarea unui training de o zi pentru fiecare din cele 2 grupuri de participanți, până la 20 persoane fiecare, în total: 30 participanți.

Întrebare 2. Prin consumabile se are în vedere și pauza de cafea, pauza de prânz, materiale (caiet, pix, mapă).

Răspuns: În secțiunea IV. Prezentarea ofertei (pag.6), linia din tabel 1.2. Consumabile (…) se solicită costul pentru consumabilele participanților (pix, mapă, caiet/carnet)  și consumabile/ materiale utilizate de trainer.

Întrebare 3. În ce localități se preconizează a fi organizate sesiunile de instruire?

Răspuns: Localitatea și locația pentru training-uri vor fi stabilite de prestator.

Întrebare 4.  Din ce localități sunt beneficiarii? Este necesar să cunoaștem pentru a calcula rambursarea cheltuielilor de transport ale participanților și cheltuielile de transport ale mentorului.

Răspuns: Localitățile din care provin participanții proiectului sunt următoarele:

  • Raionul Edineț: 2 din mun. Edineț, 2 din satele Fetești, Burlănești,
  • Raionul Briceni: 1 din or. Briceni,
  • Raionul Ocnita: 2 din or. Ocnița,
  • Raionul Dondușeni: 1 din satul Climăuți,
  • Raionul Rîșcani: 2 din or. Rîșcani, 4 din satele Hiliuți, Recea, Mălăiești, Mihăileni,
  • Raionul Glodeni: 4 din satele Hîjdieni, Cobani, Cuhnești, Ciuciulea,
  • Raionul Florești: 3 din or. Florești, 2 din or. Mărculești, 1 din s.Prajila,
  • Raionul Drochia: 4 din or. Drochia,
  • Raionul Soroca: 2 din s. Mălcăuți.

Întrebare 5. În anunț este menționat să fie aplicate ofertele pentru fiecare lot separat, iar modelul de oferta financiară din termenii de referință, este unul comun pentru ambele loturi. Le divizam sau aplicăm după modelul prezentat?

Răspuns: În secțiunea VII. Depunerea ofertelor, alin.l 1 este indicat:

„Fiecare Prestator va depune oferta pentru fiecare lot separat. Ofertele vor include toate cheltuielile aferente serviciilor specificate mai sus, cu indicarea prețului total (per fiecare lot separat) și cu detalierea prețurilor unitare.”

În cazul ofertării ambelor loturi, tabelul pentru oferta financiară trebuie scindat, iar ofertele pentru fiecare lot vor fi prezentate separat.

Întrebare 6. În cazul în care trainingurile vor fi în localitatea X stabilită de prestator, asta ar însemna că tinerii se vor deplasa desinestătător și le va rambursa cheltuielile de transport sau prestatorul le organizează un transport pentru toți tur-retur?

Răspuns:

Tinerii se vor deplasa desinestătător la locul desfășurării training-ului. Prestatorul urmează să calculeze și să ramburseze cheltuielile de transport tur-retur, în dependență de localitățile de pornire ale tinerilor indicate în răspunsul la întrebarea 4.
 

Întrebare 7. În cazul desfășurării trainingului 2 zile consecutiv, prestatorul trebuie să acopere și costul cazării pentru participanți? Sau sesiunile vor fi cu interval mai mare de timp, pentru a evita necesitatea cazării?

Răspuns:

În secțiunea II. Obiectul achiziției, sub-punctul 2.1. Servicii de instruire – LOT 1, în paragraful Sarcini-cheie, alineatul 3 este menționată specificația training-urilor: Realizarea unui training de o zi pentru fiecare din cele 2 grupuri de participanți, până la 20 persoane fiecare, în total: 30 participanți. 

Prestatorul poate organiza training-urile în două zile consecutive sau cu intervale între zile, fără a suporta cheltuieli de cazare, deoarece grupurile pentru fiecare training de o zi sunt diferite.

Întrebare 8. Care este vârsta medie a antreprenorilor sau a celor care doresc să practice antreprenoriatul?

Răspuns:

Beneficiarii proiectului sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani.

Întrebare 9. Tinerii au experienta antreprenoriala?

Răspuns:

Tinerii selectați pentru primirea granturilor și asistență au o idee de afaceri și motivație pentru a o implementa sau au o afacere la nivel începător care necesită dezvoltare.

Întrebare 10. Ce obiectiv traseaza AO „DEMOS” pentru tinerii participanti precum și pentru formatori – mentrori, prin organizarea cursurilor pentru tineri?

Răspuns:

Confotm ToR, în etapa de formare și dezvoltare a competențelor și abilităților antreprenoriale,  participanții semnatari ai Contractelor de grant vor beneficia de sesiuni de instruire și mentorat. 

Scopul acestei asistențe este de a contribui la implementarea eficientă a proiectelor investiționale ale tinerilor finanțate în cadrul proiectului sus-menționat.

Mai multe detalii a se vedea în ToR: 2.1. Servicii de instruire. Finalități.


Persoana de contact:

Liliana Samcov, coordonatoare de proiect, email: ngo.demos@gmail.com