{ADRES_1}
În premieră: concursul-defile ”Pedalăm cu stil!”
Știți că e posibil de pedalat cu stil? Duminică, 12 august, în Grădina Publică „Vasile Alecsandri”, edinețenii au avut ocazia să se convingă de aceasta!
10 domnișoare și doamne, pe biciclete, precum și un numeros grup de suporteri, au participat la o manifestație inedită: concursul-defile „Pedalăm cu stil”!
Este o activitate în premieră, în municipiul Edineț, care promovează trecerea de la transportul cu emisii de gaze la un transport ecologic pur și totodată, subliniază frumusețea și eleganța fetelor și femeilor pe bicicletă.
Organizată de Asociația Obștească „DEMOS”, această activitate este parte componentă a Campaniei de conștientizare realizată în cadrul proiectului ”Prin intermediul unui transport durabil către un mediu curat”, implementat de Primăria mun. Edineț, finanțat de Comisia Europeană prin Programul de cooperare Teritorială din cadrul Parteneriatului Estic, Programul de Cooperare Transfrontalieră Moldova-Ucraina.
Manifestația a fost deschisă de către primarul de Edineț Dl Constantin Cojocari care a venit cu un cuvânt de salut. Primarul a reiterat necesitatea promovării transportului ecologic curat, benefic atât pentru fiecare care îl practică, cât și pentru întreaga comunitate.
Participantele la concurs, vestimentate în diverse stiluri: sport, romantic, vintage, baby style etc. au mers pe biciclete într-un defile, de-a lungul Aleii Clasicilor, sub aplauzele spectatorilor și suporterilor.
Moderată de către Roxana Radu, activitatea a avut în calitate de asistente un grup de fete-voluntare: Ana-Valentina Strîmbanu, Tatiana Tentiu, Alina Gorobeț.
















La finalul defileului, cavalcada de cicliste a făcut o promenadă pe strada centrală a Edinețului. Securitatea acestora la trafic a fost asigurată de către 3 echipe de patrulare a Inspectoratului de Poliție Edineț. Cavalcada a trezit admirația edinețenilor impresionați de splendite fete și femei pe biciclete.
















